Trenuri, metrouri și tramvaie: Cum vrea o companie românească să cucerească piața

de: Andrei Tilimpea
23 10. 2023

O companie românească, producător de vehicule industriale, își va extinde producția în domeniul transportului public electric, urmând să scoată pe piață tramvaie, metrouri și trenuri electrice.

Primul autobuz

Compania românească Automecanica Mediaș a prezentat la Busworld 2023, cel mai important târg internațional de profil, primul autobuz electric și a anunțat că are în plan un tramvai, un tren electric rapid și un metrou, arată Adevărul.

Prototipul a fost expus la Busworld Europe, cea mai mare expoziție internațională din domeniul autobuzelor și autocarelor. Ajuns la a 50-a ediție, evenimentul a avut loc în acest an la Brussel Expo, în perioada 7-12 Octombrie 2023.

Autobuzul electric AM12 prezentat de Automecanica Mediaș la Busworld 2023 are 12 metri lungime, 2,51 metri lățime și 3,43 metri înălțime.

Citește și Industria auto europeană se confruntă cu probleme: Cum poate crește adopția de mașini electrice

În funcție de versiune, autobuzul poate fi pus în mișcare de un motor electric, cu putere între 176 de cai și 340 de cai și cuplu între 1.300 Nm și 3.000 Nm, cuplat la o baterie de înaltă tensiune cu o capacitate de până la 420 kWh. Pachetul de baterii poate avea între 5 și 12 celule și este dispus în plafonul vehiculului.

Producătorul nu precizează sursa motoarelelor electrice și a bateriilor, dar, cel mai probabil, sunt „Made in China”.

AM12 dispune de punți și sistem de direcție ZF, cântărește gol 20 de tone și poate transporta până la 87 de pasageri, dintre care 24 pe scaune, 2 pe un scaun dublu și 2 pe scaune pliabile.

Platforma industrială Automecanica Mediaș, fondată în 1941, cu o lungă tradiție industrială prin investițiile majore din ultimul an și un aport important de know-how, a trecut într-o nouă etapă, cea a producției de autobuze și vehicule electrice de transport urban.

Automecanica Mediaș și centrul său de cercetare-dezvoltare a atras specialiști cu o puternică experiență internațională, obținând astfel realizarea unui prototip de ultimă generație, cu un înalt nivel calitativ și competițional și un design excepțional, apreciat inclusiv de membrii companiilor competitoare, prezenți la acest eveniment, potrivit unei informări a companiei.

Planuri mari

„Autobuzul prezintă toate caracteristicile tehnice pe care producătorii de top din acest domeniul le-au lansat pe piață. Producerea lui în România va stimula dezvoltarea pe orizontală și a altor companii și vine în întâmpinarea conceptului European de transport verde cu un înalt grad de calitate și eficiență energetică și cu o atenție specială pentru design-ul urban de avangardă. Familia de autobuze din portofoliul Automecanica conține toată gama de lungimi de la 6 la 18 metri”, a anunțat compania.

Citește și Românii visează la mașini electrice, dar cum le încărcăm. Cifrele care îți arată că “mai e mult până departe”

„Strategia companiei pe termen scurt și mediu este să vină către clienți începând cu 2024 cu prototipul pentru tramvai, în 2025 prototipul electric de tren ușor de viteză și în 2026 prototipul de metrou”, a continuat compania.

Istoric impresionant

Automecanica Mediaș este o companie românească cu sediul în Mediaș, România este un brand bine cunoscut pe piața internațională auto, de semiremorci, remorci, suprastructuri, trailere și containere. Compania se ocupă de activități comerciale și de producție, lucrând în parteneriat sau în asociere cu mărci europene de top în domeniul auto.

Automecanica a fost înființată în 1941 sub denumirea ASAM: Atelierele de Stat pentru Aeronautica Mediaș, câștigând o vastă experiență în domeniul producției și oferind servicii de întreținere a ansamblurilor de aeronave.

Citește și Industria auto din Europa: Cum poate produce mașini electrice mai ieftine

Atelierele Speciale Autocamioane Mediaș (A.S.A.M), companie din grupul Automecanica, este producător autorizat în: producția și repararea de cisterne transport lichide petroliere, combustibili auto și de aviație (diverse capacități), de cisterne transport lichide chimice, transport bitum fierbinte, lichide alimentare, apă industrială și apă potabilă; producția și repararea suprastructuri vidanje și semiremorci vidanje pentru reziduuri petroliere, reziduri periculoase (diverse capacități); producție stelaje pentru transport gaze tehnice, substanțe chimice, platforme pentru stelaje; autorizată să efectueze inspecții tehnice ADR (conform normelor ADR) autovehicule și vehicule transport produse periculoase.